Batoane proteice de casă
Sunt foarte gustoase, numai bune pentru gustarea copiilor.
Pentru batoanele proteice ai nevoie de:
- 4 linguri unt de arahide
- 4 linguri miere de albine
- o lingură cacao
- stafide, merișoare, fructe goji – orice tip de fructe deshidratate. Mai poți adăuga nuci, migdale, alune, semințe de floarea soarelui, susan, etc. Fructele deshidratate se țin în lapte sau apă pentru hidratare
Se pune untul la topit bain-marie, se adaugă mierea. Într-un bol se pun fructele hidratate, semințele de susan, fulgii de porumb (se sfarmă în mâini) și mixt de fructe (dacă vrei). Peste se adaugă untul cu mierea și cacao. Se mai adaugă 4-5 linguri de lapte sau apă. Se amestecă bine.
Pe o tavă se pune hârtie de copt și întinzi toată compoziția. Opțional poți pune nucă de cocos ca să mai absoarbă din umiditate.
Se lasă la rece ca să se întărească. După ce s-a întărit și se poate tăia, batoanele se pot da prin nucă de cocos.