Despre

Acest blog a fost creat cu scopul de a vă face vouă cartea culinară la un click distanță.

Hai să ne cunoaștem. Numele meu este Aurelia Venter. Sunt pasionată de tot ce înseamnă artă, de la arta de a scrie, ori de a picta, până la arta culinară. Cred că aceste pasiuni ale mele se pot îmbina foarte bine, astfel încât să creez multă savoare în farfurie.

De loc, cum s-ar spune, sunt din Ardeal, foarte aproape de ”frontiera” dintre județele Bihor și Cluj- Napoca, Depresiunea Vad – Borod, asta geografic vorbind. Sper din suflet ca tot ceea ce răsfoiți pe acest blog să vă insufle ca să vă simțiți din această minunată zonă a țării.

Profesia mea este de profesor în învățământul primar și în prezent reprezint un ”stâlp” moral, dar și educativ elevilor de la o școală din Oradea.

Consider că oricine poate să gătească cea mai gustoasă mâncare dacă adaugă un ingredient special: dragostea. Cine nu preferă să petreacă mult timp în bucătărie și le face pe toate la repezeală, chiar dacă mâncarea are gust, ea nu va avea acel ceva special. Va fi înghițită și atât. Fără savoare, dar cu miros.

Acum, pune o melodie ambientală și hai să gătim ceva gustos!

Te îmbrățișez cu drag,

Aura

%d blogeri au apreciat: